Arhiepiscopia Romanului si Bacăului

Biserica „Precista” Bacău

IMG-20210815-WA0016

Hramul Adormirii Maicii Domnului serbat la parohia Precista din Bacău

Voievodala biserică a Sfintei Precista din Bacău a fost în ziua de 15 august 2021, în Duminica a VIII-a după Rusalii, împodobită în veșmânt de sărbătoare.

Credincioșii băcăuani și-au îndreptat pașii către sfântul lăcaș pentru a se închina Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă de la Mănăstirea Neamț și pentru a participa la Sfânta Liturghie.  Cu binecuvântarea ÎnaltpreasfințituluiPărinte Arhiepiscop Ioachim, în ziua hramului, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Preacuviosul Arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial împreună cu un sobor de preoți.

 În cadrul Liturghiei au fost înălțate rugăciuni pentru ca Dumnezeu să se milostivească asupra neamului românesc, să aducă pacea și buna înțelegere asupra tuturor românilor din țară și diasporă, să înțelepțească pe cei ce cârmuiesc, să aducă liniște în întreaga lume.

În cuvântul său Părintele Pimen Costea, vicar eparhial a vorbit despre cinstirea cu evlavie a acestei sărbători închinate Maicii Domnului.

Sărbătoarea de astăzi ne poartă cu gândul spre un fericit și trist eveniment deopotrivă spre satul Ghetsimani, acolo unde Maica Domnului părăsea această lume așezată pentru puțin timp într-un mormânt săpat în piatră. Apostolii și cei care au cunoscut-o erau triști ca de fiecare dată când cineva drag ne părăsește. Se întristaseră întru ființa lor și întru duhul lor pentru faptul că au îndrăgit-o mult și după părăsirea lor de către Mântuitorul Hristos prin răstignire, înviere și înălțare le era singura mângâiere concretă pe care o mai aveau și față de care nutreau o cinste și un respect cu totul și cu totul aparte. De aceea, Maica Domnului le-a fost liman și sprijin, călăuză și povățuire în toate cele pe care le făceau, le-a fost și martor a Învierii, le-a fost liman și liniște în tulburările lor și le-a fost nu în cele din urmă povățuitoare în lucrarea de propovăduire, pentru ca acolo unde poate se poticneau găseau o mângâiere și un cuvânt de sprijin la Maica Domnului.

Vorbind despre căutarea identității omului, Părintele vicar a îndemnat la rugăciune și la transformarea interioară a fiecăruia în bine.

Viața noastră se preumblă între bine și rău, între Cer și pământ. Este o continuă călătorie sinuoasă între ceea ce am vrea să fim și între ceea ce nu suntem, între ceea ce ne dorim a fi și între ceea ce fugim să fim. Vrem să fim buni și devenim răi, vrem să fim milostivi și devenim avari, vrem să fim iubitori dar suntem marcați de ură, și toate acestea pentru că nu facem ceea ce ne-a spus El, Hristos Fiul lui Dumnezeu și Fiul Fecioarei. El a spus: Fericiți cei milostivi că aceia se vor milui! Fericiți vor fi făcătorii de pace, căci aceia fii lui Dumnezeu se vor chema! Fericiți vor fi cei săraci cu Duhul căci a lor este Împărăția Cerurilor! Îi toate celelalte lucrări duhovnicești adaptate și întărite de cuvântul lui Dumnezeu pentru lucrarea noastră a oamenilor. Uneori ne este greu pentru că ne simțim povara sufletului atât de mare, încât a ridica fruntea spre Cer și a cere milostivirea Cerului și darul lui Dumnezeu revărsat asupra noastră pare a fi cu neputință.

Părintele paroh Mihail Tomozei a mulțumit delegatului Părintelui Arhiepiscop Ioachim pentru prezență, binecuvântare, har și bucurie duhovnicească. La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat și parastasul pentru ctitorii bisericii, Alexandru Voievod și Maria Doamna și au fost oferite pachete cu produse de patiserie credincioșilor.

(pr. Daniel Marari)