Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Asociația Profesorilor de Religie „Sf. Paraschiva” Bacău, împreună cu Parohia „Precista” Bacău și Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău, au organizat o activitate de comemorare a eroilor neamului care au înfăptuit actul de la 27 martie, când Basarabia „s-a unit pentru totdeauna cu Mama sa, România”.
Activitatea se circumscrie temei Anului omagial și face parte din proiectul catehetic desfășurat în cadrul Concursului Național Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de pomenire pentru artizanii Unirii Basarabiei cu România, urmată de o lecție de istorie susținută de doamna profesoară Livia Liliana Sibișteanu, prin care cei prezenți au înțeles evoluția poporului nostru de pe meleagurile moldovenești, din cele mai vechi timpuri până în prezent.
Poate cel mai cutremurător lucru reținut a fost faptul că aproape toți cei care au votat Unirea au fost ulterior vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!
Părintele Mihail Tomozei a susținut o scurtă cateheză despre familia cea mare – Biserica și patria deopotrivă – în care Maica noastră, Biserica strămoșească, își plânge fiii aflați în bejenie sau siliți să trăiască sub stăpânirea unei „mame vitrege”, subliniind astfel nevoia duhovnicească de unitate în cuget și simțire, căci și Psalmistul spune că bine este fraților să fie împreună.
„Soldățeii” de la Colegiul „N. V. Karpen” Bacău, coordonați de domnul Cojocaru Stelian Petru, președintele Asociației „Tradiții Militare Românești”, au recitat poezii patriotice, au prezentat drapelul regelui Ferdinand I, iar unul dintre ei a intonat cântece patriotice.