Arhiepiscopia Romanului si Bacăului

Biserica „Precista” Bacău

18

Activități practice dedicate  Anului Centenar la Biserica „Precista” Bacău

La așezământul socio-cultural al Parohiei „Precista” din Bacău luni, 10 februarie 2025 elevii claselor a IV-a B și C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău, care alcătuiesc și  grupul de cateheză al parohiei, s-au reunit pentru a cincea oară cu binecuvântarea IPS Ioachim, în cadrul proiectului catehetic dedicat Anului Omagial 2025.

După ce s-a făcut o retrospectivă a ultimilor activități, într-o atmosferă caldă și liniștită  doamnele prof. Teodora Plăieșu și Luminița Zamfir, alături de preotul Mihail Tomozei au prezentat copiilor lucrările practice – confecționarea de semne de carte și  pliante cu informații despre cei șase patriarhi, despre sfinții recent canonizați, dar și alte aspecte legate de temă.

În cadrul atelierului de creație, participanții au desfășurat și un joc  care a urmărit  așezarea în ordine corectă a literelor  ce alcătuiesc numele unor mari duhovnici și mărturisitori și au primit apoi un autocolant cu un sfânt, pe care l-au lipit pe pliant.

După terminarea activităților practice, elevii  au prezentat planșele confecționate acasă legate de duhovnicii români din secolul XX și au realizat un mic spațiu de expoziție.

Întâlnirea de astăzi a fost un bun prilej pentru consolidarea cunoștințelor dobândite până acum și de a învăța lucruri noi despre istoria Patriarhiei  Române.