Arhiepiscopia Romanului si Bacăului

Biserica „Precista” Bacău

2

Atelier de creație la Biserica „Precista” Bacău

 Proiectul  „Biserica – familia mea”, parte componentă a Proiectului Național Catehetic „Biserica- familia românilor de pretutindeni”, implementat cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a continuat la Biserica Precista din Bacău.

 Membrii grupului de cateheză al parohiei s-au reîntâlnit duminică, 7 martie 2021, pentru a treia oară în decurs de o lună pentru a participa la o nouă activitate desfășurată de data aceasta  la așezământul social din incinta bisericii.

Sub îndrumarea dnei prof. Teodora Plăeșu și Ramona Cioarec, participanții au realizat în cadrul atelierului de creație, mărțișoare, felicitări deosebite și creații literare, dedicate zilei de 8 martie, Ziua Internațională a femeii. Aceste activități înbină educația și credința, sunt plăcute,  ajută și întăresc comunicarea dintre tineri.

 Ei au fost foarte implicați în acest proiect și de aceea, munca în echipă, bucuria de a dărui și zâmbetele de pe chipurile lor au adus speranță și românilor din diaspora, mai exact celor  de la Parohia Ortodoxă Română din Turcia,  parteneră în acest proiect cu Parohia Precista din Bacău.

Părintele Vlad Sergiu – Marcel, este parohul comunității românești din Turcia și în urma schimbului de experiență cu parohia noastră,  împărtășește enoriașilor de acolo toate activitățile defășurate de noi, a spus pr. paroh M. Tomozei.

La final, elevii au dăruit mărțișoarele confecționate credincioaselor prezente la biserică, precum și mamelor lor, ca un semn de prețuire și de dragoste.