Arhiepiscopia Romanului si Bacăului

Biserica „Precista” Bacău

7

Atelier de povești pentru copii la Biserica Precista din Bacău, în cadrul Concursului Național Catehetic

În luna martie a fiecărui an, se sărbătorește Luna pentru viață, în care se desfășoară numeroase activități care își propun celebrarea vieții, a copiilor, dar și a mamelor creștine, ce își cresc pruncii în tradiția Bisericii. 

Astfel, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului joi, 14 martie 2024, în cadrul proiectului catehetic „Hristos – Cuvântul care vindecă”, elevii Clasei a IV-a B, de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău, coordonați de doamna învățătoare Anca Florea, au celebrat viața și familia, la Biserica Precista din Bacău, printr-o activitate interactivă susținută de d-na prof. Teodora Plăeșu și de  părintele paroh Mihail Tomozei.

După rostirea rugăciunii începătoare, elevii au citit o poveste frumoasă, pe care au analizat-o cu atenție și, lucrând în echipe, au răspuns la întrebările de pe fișa de lucru.

 Prin aceasta ei au conștientizat valoarea vieții, a familiei și a trăsăturilor de caracter pe care trebuie să și le dezvolte orice creștin, pentru a putea deveni   iubitor de Dumnezeu și de semeni.

La sfârșit, elevii au primit dulciuri și câte o cruciuliță și au plecat foarte mulțumiți de activitatea la care au participat.