Arhiepiscopia Romanului si Bacăului

Biserica „Precista” Bacău

11

Cateheză despre Sfinții Trei Ierarhi la Biserica Precista Bacău

Vineri, 30 ianuarie 2026, în ziua de prăznuire a Sf. Trei Ierarhi, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Biserica Precista din Bacău s-a desfășurat, după Sf. Liturghie o nouă activitate catehetică dedicate Anului omagial al pastorației familiei creștine.

În cadrul întâlnirii, părintele Adrian Bârdan a susținut activitatea intitulată „Sfinții Trei Ierarhi-modele duhovnicești pentru familia creștină”, la care au participat elevii clasei a III-a C, de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău.

Cu acest prilej, copiii au învățat că familia creștină, dacă este clădită pe credință, respect și iubire rămâne neclintită în fața încercărilor vieții și poate să nască sfinți. Familiile Sf. Trei Ierarhi sunt modele și pentru noi cei de astăzi,  pentru că  sunt un reper de spiritualitate și tinerii sunt chemați să cultive în familiile lor aceste calități sufletești, care dau valoare și înfrumusețează viața umană.

Copiii au citit apoi din viețile celor trei sfinți ierarhi, iar părintele Adrian le-a explicat și rolul pe care l-au avut mamele sfinților evocați în creșterea lor duhovniceacă, au aflat despre activitatea fiecărui ierarh și importanța cinstirii acestora.

În contextual actual, marcat de numeroase provocări și riscuri la adresa familei, prin cele șase activități desfășurate până acum de Parohia Precista Bacău în cadrul Concursului Național Catehetic-2026, s-a accentuat importanța legăturii dintre Biserică și familia creștină, care este numită „biserica de acasă” și care este chemată să trăiască după principiile evanghelice, pentru a se putea bucura de pace, înțelegere, unitate și binecuvântare.