Arhiepiscopia Romanului si Bacăului

Biserica „Precista” Bacău

1

Excursia „Pe urmele sfinților noi canonizați”, organizată de Parohia „Precista” Bacău în parteneriat cu Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău

Copiii și tinerii din grupa de cateheză a Parohiei „Precista” Bacău, care sunt și elevi ai Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Bacău au desfășurat marți, 25 februarie 2025, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cea de-a opta activitate din cadrul Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”.

Ei au participat cu multă bucurie încă din zorii zilei la excursia tematică, având ca obiectiv vizitarea mai multor mănăstiri istorice din jud. Neamț, dar și aprofundarea cunoștințelor dobândite în cadrul proiectului.

Călătoria a început cu vizitarea Catedralei arhiepiscopale „Sf. Parascheva” din Roman, unde am avut cu toții ocazia să ne închinăm  la racla ce adăpostește moaștele mai multor sfinți, între care și o părticică din moaștele Sf. Cuv. Parascheva și a Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești.

Fiind în anul Centenarului și Autocefaliei Patriarhiei Române am mers apoi la mormântul „celui mai învățat dintre episcopii timpului”,  supranumit părintele autocefaliei, episcopului Melchisedec Ștefănescu.

 Aici, participanții însoțiți de pr. paroh Mihail Tomozei și de d-nele profesor Teodora Plăeșu și Luminița Mihaela Zamfir și-au adus aminte din activitățile trecute, de  rolul esențial pe care l-a avut episcopul cărturar în dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.

Periplul spiritual a continuat  pe urmele Sf. Paisie și Cleopa de la Sihăstria, recent canonizați, unde ne-am împărtășit de autentica viață monahală prin vizitarea bisericilor mănăstirii, a chiliilor celor doi sfinți și a cimitirul mănăstirii, unde se află  mormintele  marilor duhovnici pe care îi îndrăgim mult, pentru sfaturile și rugăciunile lor.

Grupul catehetic a vizitat apoi M-rea Văratec, o altă vatră de spiritualitate în care ne-am reîntâlnit cu Sf. Gheorghe Pelerinul și Iosif de la Văratec, prieteni ai noștri,  pentru că sfintele lor moaște au poposit de mai multe ori în orașul Bacău. 

Am fost întâmpinați aici,  cu multă dragoste de Maica Stareță Iosefina Giosanu care, ca o mamă grijulie ne-a invitat la trapeza mănăstirii, primind alese bucate și totodată sfaturi duhovnicești, drept pentru care îi suntem profund recunoscători.

Excursia tematică organizată a fost o frumoasă lecție de cultură și spiritualitate,  pentru că ne-a ajutat să înțelegem mai bine rolul duhovnicului în viața noastră și să vedem totodată  care sunt  valorile naționale și religioase  care ne definesc ca popor.