Arhiepiscopia Romanului si Bacăului

Biserica „Precista” Bacău

Poza Principală

O nouă activitate în Luna pentru viață, la Biserica „Precista” Bacău

Cu arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului s-a organizat în data de 29 martie, 2023 în curtea Bisericii „Precista” Bacău o nouă activitate Pro-Vita, cu elevii clasei a VIII-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău.

Proiectul s-a intitulat „Plantează o floare și un copac în memoria celor care nu au avut șansa să se nască”, având ca obiectiv  promovarea dreptului la viață al copiilor nenăscuți şi sprijinirea familiei creştine.

 Tinerii au fost sensibilizați și au conștientizat faptul că tot ceea ce este frumos în creație, ca dar al lui Dumnezu are dreptul la viață, dar mai ales viața umană care este impregnată de sacralitate trebuie susținută și promovată.

 Participanții, coordonați de d-na prof. Teodora Plăeșu și de preoții Mihail Tomozei și Adriam C-tin Bârdan s-au apropiat în felul acesta mai mult de viața spirituală fiind într-un spațiu sacru, dar și de natura înconjurătoare prin cunoașterea florei din grădina bisericii ștefaniene de la Bacău.

 Tinerii au devenit astfel prieteni ai naturii, învățând să respecte mediul înconjurător, dar mai ales viața sub toate aspectele ei.