Arhiepiscopia Romanului si bacăului

Biserica Precista Bacău

coperta-pastorala

Pacea, darul Învierii lui Hristos

*scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos*

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această

de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,

har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,

iar de la noi părintească dragoste!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Hristos a înviat!

Învierea este piatra fundamentală așezată de Hristos la edificiul învățăturii de credință creștine, pe care sunt zidite viețile sfinților martirizați de-a lungul istoriei, nevoințele cuvioșilor, lacrimile pustnicilor, scrierile teologilor care și-au închinat existența lui Dumnezeu, gândind cu speranță la propria lor înviere. Este sensul oricărui efort duhovnicesc împlinit, dar și garanția învierii tuturor oamenilor la sfârșitul veacurilor, când Fiul lui Dumnezeu, îmbrăcat în slavă, va veni să judece viii și morții.

Această minune a dat naștere celei mai importante sărbători din calendarul creștin, care mijlocește întâlnirea noastră cu Hristos în lumina pascală și care ne conduce cu mintea la înțelesuri de o mare profunzime teologică. Sărbătoare a Sărbătorilor, îmbrăcată în taină, ocupă locul central în spiritualitatea ortodoxă, vorbindu-ne despre eliberarea ființei umane din robia morții, despre împlinirea profețiilor în lucrarea lui Mesia Cel ce aduce pacea și reașază în comuniune pe om cu Dumnezeu, dar și despre trecerea de la păcat la virtute și de la întuneric la lumină.

Iubiți credincioși,

Ne regăsim la capătul unei călătorii spirituale de șapte săptămâni în care ne-am pregătit împlinind postul cu dragoste, asumându-ne încercările și greutatea lui, pentru a câștiga, prin nevoință, darul Duhului Sfânt.

Acum, la ceasul Marii Sărbători a Creștinătății, cu inimile curate și pline de speranță ne-am îmbrăcat în lumina acestei zile, ieșind în întâmpinarea lui Hristos Cel Înviat îmbrăcați în armele luminii pe care le-am câștigat prin postul cel adevărat și bineplăcut lui Dumnezeu, după cum ne învață Sfântul Paisie de la Neamț în lucrarea sa „Scrieri și cuvinte duhovnicești”.

De mai bine de 2000 de ani purtăm în suflet lumina Învierii lui Hristos, pe care o cântăm la ceas de vecernie și care, anual, luminează în chip tainic Sfântul Mormânt și, totodată, inimile noastre pregătite ca o candelă.

Nimic nu a însuflețit mai mult trăirea creștină în istorie decât Lumina Învierii lui Hristos din mormânt. Prin Învierea Sa Hristos a abolit civilizația morții și a deschis omului ușa veșniciei, a răsturnat piatra ignoranței și a necredinței din sufletul omului absorbit de propria iubire egoistă, curățindu-i inima și ochii minții pentru a putea contempla Adevărul.

Lumina izvorâtă din ființa lui Dumnezeu și pregustată de apostoli pe Muntele Tabor, este descrisă de Sfântul Simeon Noul Teolog ca fiind necreată, imaterială și fără sfârșit. Ea este o realitate înălțătoare, care înveșmântează prezența lui Hristos și poate fi contemplată în strălucirea chipului Său; îndepărtează tristețea și deznădejdea, alină sufletele aflate în suferință, împărtășește bucuria, împrăștie întunericul neștiinței și îmbracă ființa lui Dumnezeu care El Însuși este Lumina lumii (Ioan 8, 12) și locuiește în lumină neapropiată (I Timotei 6, 16).

Deși imaterială și dumnezeiască, lumina Învierii poate fi simțită de om, așa cum sfinții apostoli pe Tabor, Sfântul Pavel pe drumul Damascului, arhidiaconul Ștefan înainte de supliciu sau sfinții isihaști s-au împărtășit de vederea ei. Ea inundă sufletele celor care îi contemplă frumusețea, transformă în lumină pe cei care se nevoiesc pregătindu-se pentru a-L vedea pe Dumnezeu, este „izvor al cunoștinței pentru cei ce urcă din lumină în lumină și devine hrană spirituală pentru cei ce gustă din ea cu gura minții și a sufletului”, după cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog.

Această lumină este simbol al prezenței binefăcătoare a lui Dumnezeu în viața noastră și se regăsește exprimată liturgic în lumina care se consumă în lumânarea aprinsă din candela Sfântului Altar în noaptea Învierii și în fiecare rugăciune înălțată în Biserică, mijlocind prezența nevăzută a lui Hristos, Care devine martorul încorporării noastre în Trupul Său ecleziastic prin împărtășirea din Sfintele Taine. Lumina rugăciunii, alături de lumina cunoștinței, de lumina postului și de lumina faptelor bune, sunt punctele cardinale care călăuzesc pașii rugătorului și generează pacea în sufletul pelerinului spre Înviere.

Iubiți credincioși,

Realitatea din ultimii ani ne arată că omul contemporan este o persoană stăpânită de un complex de frici și de crize de natură morală, socială, politică, financiară, existențială, realitate care descoperă slăbiciunea unei ființe dezrădăcinate, care a pierdut siguranța firească simțită în proximitatea lui Dumnezeu și a lepădat veșmântul de lumină pe care Hristos îl așază pe umerii celui botezat. Această stare sufletească marcată de teamă se naște din necredință, din sincretism, secularism și identitate spirituală ambiguă, specifice omului care L-a uitat pe Dumnezeu, și ne face să înțelegem că doar întâlnirea cu Hristos poate reda omului demnitatea regăsirii de sine. Bucuria trăirii plenare a iubirii dumnezeiești aduce pacea în inimile celor care-L cunosc pe Dumnezeu și se știu frați mai mici ai lui Hristos. Pacea adusă de Hristos este mai mult decât accepțiunea umană a păcii, mai mult decât sentimentul concordiei împărtășit reciproc de oameni, născut din rațiuni etice sau sociale, mai presus decât înțelegerea amiabilă între oameni sau națiuni.

Înțelesul cuvintelor „Pace vouă!”, primele pe care Hristos Înviat le adresează apostolilor ascunși de frica iudeilor în foișorul Cinei, este dincolo de orice înțeles strict omenesc și arată tocmai necesitatea întâlnirii în comuniune de iubire a omului cu Dumnezeu. Cuvintele „Pace vouă!” reprezintă împăcarea dintre om și Dumnezeu realizată în persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat. Pacea hristică este un sentiment copleșitor generat de prezența lăuntrică a lui Hristos în inima smerită a omului, care îl reașază în relație de iubire filială cu Creatorul său, este dar al Duhului Sfânt și risipește întunericul, întristarea, teama, nesiguranța, angoasa, anxietatea, depresia și orice tulburare care amenință firescul existenței persoanei umane în relația ei de comuniune cu semenii, cu natura sau Dumnezeu.

Iubiți credincioși,

Contextul socio-politic și sanitar din ultimii doi ani și în special din ultimele două luni, ne-a arătat că omul este o ființă firavă și supusă greșelii, ale cărui decizii nu sunt întotdeauna cele mai bune, mai ales când își închipuie că poate lua locul lui Dumnezeu, dând și luând viața după bunul plac. Am văzut de-a lungul istoriei cum ambițiile umane conduc la distrugere și lupte fratricide, cu precădere atunci când omul se îndepărtează de Dumnezeu. Pentru a nu participa noi înșine la distrugerea lumii, este necesar să privim în noi și să aprindem scânteia de dumnezeire pe care Dumnezeu a așezat-o în inima noastră, ca, înțelegând sensul existenței, să reașezăm lumea în ordinea firească.

Lupta pentru supraviețuire a fost poate gândul cel mai prezent între preocupările noastre în această perioadă și nicicând nu am conștientizat valoarea și fragilitatea vieții mai mult ca în zilele ultimilor doi ani. Nicicând cuvântul „pace” nu a fost pentru generația noastră mai încărcat de semnificații, iar frica izbucnirii unei noi conflagrații mondiale nu a fost mai profund simțită, ca în această perioadă. În mod providențial, gândul la isihia sfinților, pe care în anul acesta o aducem în actualitatea vieții ecleziastice, ne face să înțelegem mai bine și să ne dorim mai mult încetarea oricărui conflict între oameni sau națiuni, valoarea toleranței, a concordiei și armoniei între oameni, dincolo de diferențele de orice natură, pentru împreună viețuirea în această lume pe care Dumnezeu a oferit-o omului binecuvântându-i existența cu darul vieții. Să nu uităm că fără Dumnezeu omul nu poate face nimic (Ioan 15, 5). Oricât ar căuta să găsească soluții pentru a rezolva fricile și crizele actuale ocolind prezența lui Dumnezeu, omul va ajunge la aceeași concluzie: pacea interioară și înțelegerea între oameni pot fi câștigate numai pregătindu-ți ființa pentru a deveni casă a lui Dumnezeu! Când Dumnezeu locuiește în inima omului, atunci acesta gândește și simte dumnezeiește, gândurile sale sunt pline de lumină, cuvintele sale izvorăsc binecuvântare, iar faptele îi sunt mărturia prezenței lăuntrice a Duhului Sfânt.

În această zi de mare sărbătoare să nu ne lăsăm copleșiți de frică și îndoială, ci să privim cu speranță spre Hristos, Care a învins puterea morții prin propria Sa moarte și înviere, Care a împăcat pe om cu Dumnezeu, a adus bucurie în inimile tuturor și așază lumină în sufletele celor ce, prin rugăciune curată caută, liniștea binecuvântată pe care nicio instanță omenească nu o poate oferi sau garanta în lumea aceasta.

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

*dată în reședința arhiepiscopală din Roman, astăzi, 24 aprilie 2022