Arhiepiscopia Romanului si Bacăului

Biserica „Precista” Bacău

2

De ziua Educației, Parohia Precista Bacău a dăruit ghiozdane și rechizite elevilor.

Duminică, 5 Octombrie 2025, de Ziua Internațională a Educației cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia „Precista” Bacău a desfășurat în cadrul proiectului eparhial  „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți” o activitate de ajutorare a elevilor de la Școlile Gimnaziale „Miron Costin” și „Spiru Haret” Bacău.

D-nele profesor de religie Niocolau Raluca și Teodora Plăeșu, împreună cu pr. paroh  Mihail Tomozei și  pr. slujitor Adrian-C-tin Bărdan au identificat mai întăi copiii care ar avea nevoie de sprijin material, iar apoi Parohia Precista a achiziţionat şi dăruit ghiozdanele echipate cu cele necesare.

Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către părinții slujitori, iar apoi în după-amiaza zilei, după slujba vecerniei, cei 40 de elevi beneficiari au participat la rugăciunea de binecuvântare pentru acest an școlar, apoi au primit în dar kitul de rechizite.

 „Prin această acțiune comună dintre Biserică si Școală am dorit să aducem bucurie și să oferim un sprijin elevilor din parohia noastră, care trebuie să crească în lumina cunoașterii, a credinței și a valorilor autentice. Biserica susține educația oferindu-le nu doar ajutor material, ci și un exemplu de solidaritate și iubire creștină”, a subliniat în cuvântul său părintele paroh.