Arhiepiscopia Romanului si Bacăului

Biserica „Precista” Bacău

14

Parohia „Precista” Bacău  premiată la Patriarhia Română în Anul Centenar

În seara zilei de marți, 20 mai 2025 la Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Patriarhiei Române, a avut loc într-un cadrul festiv, premierea grupurilor catehetice câștigătoare la nivel național.

Din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, a fost prezentă Parohia Precista Bacău, reprezentată de Pr. Paroh Mihail Tomozei, care a căștigat premiul I la nivel eparhial, cu proiectul „Mari duhovnici români în secoul XX”.

Pr. Mihai Pavel, inspector patriarhal a făcut o prezentare a concursului catehetic, apoi festivitatea a continuat cu vizionarea filmului realizat de Trinitas TV despre proiectele câștigătoare.

 Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal i-a felicitat pe câștișătorii Concursului Național Catehetic „Mărturisirea Jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri” și a înmânat premiile care au constat în Diploma Anului Centenar și mai multe cărți cu tematică duhovnicească de la editurile Patriarhiei Române.

A doua zi, la hramul istoric al Catedralei Patriarhale „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, așa cum este tradiția, tinerii din eparhiile țării, care s-au evidențiat în cadrul concursului, îmbrăcați în costume tradiționale româ­nești au participat la Sfânta Liturghie.

La finalul slujbei, Patriarhul României i-a felicitat pe câștigători, după care Părintele prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal la Sectorul teologic-educațional al Ad­ministrației Patriarhale a nominalizat grupurile catehetice câștigătoare din fiecare eparhie, iar reprezentanții fiecărui grup au fost fotografiați alături de Părintele Patriarh.

Film dedicat Concursului Național Catehetic, Ediția a XVII-A, 2025