Arhiepiscopia Romanului si Bacăului

Biserica „Precista” Bacău

5

Sărbătoarea Înălțării Domnului la Parohia Precista Bacău

Ziua de 21 Mai a marcat în acest an o întreită sarbătoare, Praznicul Înălțării Domnului, Sărbătoarea Sf. Mari Împ. și întocmai cu apostolii, Constantin și mama sa Elena, precum și Ziua Eroilor.

La Biserica Precista, după săvârșirea slujbelor rânduite în această aleasă zi, a Utreniei și a Sfintei Liturghii a urmat cuvântul de învățătură al părintelui Constantin Tomozei, care a explicat semnificația Praznicului de astăzi, subliniind faptul că „Înălțarea Domnului nu înseamnă retragerea Sa din creație, pentru că El continuă să fie prezent și lucrător prin Sfântul Duh. Înălțarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru eternitate, pentru că Fiul nu Se înfățișează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci și ca Om. El șade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar se odihnește și în inimile celor ce-L iubesc.”

Totodată părintele a vorbit și despre viața Sf. Împ. Constatin și Elena, precum și despre curajul și jertfa eroilor neamului.

Apoi, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului s-a săvârșit slujba de Parastas pentru eroi neamului românesc, la care au participat pe lângă numărul mare de credincioși și corul „Vlăstarele Bacăului” de la Școala Gimnazială „ Miron Costin” din Bacău.

 Elevii coordonați de dl. Prof. Macovei Daniel și însoțiți de d-na prof. Nicolau Raluca au prezentat un bogat program dedicat Zilei Eroilor, cuprinzând cântece patriotice și reușind prin glasurile lor cristaline, să transmită recunoștința față de sacrificiul eroilor români.

La sfârșitul momentului comemorativ, Pr. Paroh Mihail Tomozei a dat citire mesajului IPS Ioachim dedicat Zilei Eroilor, i-a felicitat pe cei care își serbează onomastica și a mulțumit corului pentru  înfrumusețarea sărbătorilor de astăzi.