Pe parcursul lunii martie 2023, în cadrul programului „Școala altfel” și „Săptămâna verde” mai multe unități de învățământ băcăuane au desfășurat cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului o serie de activități în colaborare cu Parohia „Precista” Bacău.
Astfel, în biserica ștefaniană au poposit foarte mulți elevi din ciclul primar și gimnazial de la Școlile Gimnaziale „Constantin Platon”, „Miron Costin” și „Spiru Haret”din Bacău, însoțiți de cadrele didactice, care au participat la slujbele bisericii și s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
Pentru că luna martie este declarată luna Pro-Viață preoții slujitori Mihail Tomozei și Adrian-C-tin Bârdan le-au vorbit elevior despre importanţa vieţii ca dar al lui Dumnezeu pe pământ, ei conștientizând mai bine valoarea poruncii evanghelice de a iubi și a proteja viața.
În cadrul acestor întâlniri, părinții bisericii le-au mai vorbit elevilor, sub forma unor scurte cateheze despre importanța Postului Mare și a Praznicului Învierii Domnului și i-a îndemnat să participe la Sfânta Liturghie, alături de părinții și bunicii lor.
Felicităm cadrele didactice pentru implicare și colaborare.