Arhiepiscopia Romanului si Bacăului

Biserica „Precista” Bacău

WhatsApp Image 2021-04-30 at 13.00.58 (4)

Sfântul Epitaf a fost așezat spre închinare la Biserica „Precista”

Biserica Ortodoxă se află astăzi în Sfânta și Marea Vineri. La Biserica „Precista” din Bacău, părinții slujitori ai parohiei au săvârșit în jurul prânzului slujba Vecerniei.

În cadrul acestei slujbe, la momentul stihoavnei, Sfântul Epitaf (Sf. Aer) a fost scos din Sfântul Altar și purtat, împreună cu Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, până în mijlocul bisericii, unde a fost așezat spre închinare.

Sfântul Epitaf reprezintă pânza de in sau de mătase pe care se află imprimată, pictată sau brodată icoana Punerii în mormânt a Mântuitorului.

Credincioșii se pot închina până la slujba Deniei Prohodului, care va avea loc în această seară, de la ora 17:30.  În cadrul acestei Denii, slujitorii și credincioșii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, luând parte în mod tainic, prin această rânduială, la evenimentul Înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos.