Arhiepiscopia Romanului si Bacăului

Biserica „Precista” Bacău

WhatsApp Image 2021-05-02 at 08.59.17 (5)

Slujba de Înviere la Biserica Precista Bacău- 2021

Sunetele de clopot au anunţat la miezul nopţii momentul aşteptat cu atâta emoţie de către credincioşi, al oferirii Luminii Sfinte de la Ierusalim de către preoții Parohiei „Precista”. O bună, sfântă și emoționantă regăsire în Lumina Învierii, după doi ani.

Lumina Sfântă a Învierii lui Hristos, a fost adusă și anul acesta de la Ierusalim în eparhia noastră, prin purtarea de grijă şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

În continuare, s-a dat citire cu acest prilej, mesajului pascal al Întâistătătorului Eparhiei noastre, intitulat „Învierea lui Hristos – înțelesul ultim al lumii”, apoi preotul paroh Mihail Tomozei a îndemnat pe cei prezenți să participle la Utrenia Pascală și la Sf. Liturghie, oficiate afară, în Altarul de vară, să poarte lumina sfântă în sufletele lor și să prăznuiască aceste zile ale Sfintelor Paşti cu pace și alese bucurii.

Hristos a înviat !